Arta cămăşii cu altiţă intră în patrimoniul cultural al umanității UNESCO

35
CIOFF ROMANIA

O veste extraordinară, astăzi, de Ziua Națională a României: IA, cămașa cu altiță, a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO!

Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit la Rabat, Maroc, a decis includerea dosarului „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii.

În cadrul reuniunii, precedate de o campanie susţinută, plecând de la recomandările Organului de Evaluare, reprezentanţii celor două ţări au prezentat informaţii privind contribuţia elementului la vizibilitatea şi semnificaţia patrimoniului cultural imaterial naţional şi universal, conexiunea cu alte elemente de patrimoniu, dialogul între comunităţi, cercetători şi ONG-uri, precum şi măsurile de salvgardare implementate în comun de ambele state cu implicarea comunităţilor, purtătorilor şi societăţii civile.

Cele 24 de state membre ale Comitetului au apreciat valoarea elementului pentru identitatea culturală a celor două ţări, funcţiile sociale ale acestuia, aportul la consolidarea dialogului între comunităţi şi la incluziunea socială, precum şi importanţa măsurilor actuale şi viitoare de salvgardare implementate în cooperare cu comunităţile de purtători, în vederea promovării cămăşii cu altiţă, inclusiv prin intermediul acţiunilor de educaţie formală şi non-formală

Dosarul a fost susținut de Simona-Mirela Miculescu ambasador extraordinar si plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO și delegația României la Rabat condusă de Demeter András István, secretar de stat în ministerul Culturii si cea a Republicii Moldova, condusă de ministrul culturii, Sergiu Prodan.

Foto: Suzana și Daciana Vlad, Ansamblul „Timisul”, Anda Sabadoș