Consiliul International al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice și de Artă Populară – CIOFF® România și Institutul Limbii Române ILR și-au unit forțele printr-un parteneriat pentru susținerea patrimoniului cultural imaterial românesc în diaspora. Astfel dăm posibilitatea ca mii de tineri din toată lumea să poată accesa platforma noastă de ateliere de dans folcloric românesc prin care coregrafi din țară pot preda unei audiențe de pe tot mapamondul.
CIOFF este singurul organism implicat activ în promovarea și încurajarea difuzării folclorului și a artelor populare în plan mondial, dar și pentru a arăta că acestea pot fi oricând parte a moștenirii culturale.
Prin toate activitățile desfășurate până în acest moment, CIOFF a demonstrat ca este mai mult decât o comunitate de organizatori de evenimente internaționale, cunoscut fiind faptul că la aniversarea a 50 de ani de activitate este fără tăgadă cea mai puternică instituție din lume in domeniul păstrări, cultivării și distribuției patrimoniului cultural intangibil și prin aceasta contribuind activ la un climat de pace este recunoscută de către UESCO ca un partener oficial, fiind astfel o voce puternică a mediului cultural internațional.
,,Astăzi trăim într-o lume interconectată și globalizată! Cu ajutorul tehnologiei suntem la un click distanță uni față de alți oriunde ne-am afla pe acest pământ. Cred că a venit momentul să profităm de toate aceste posibilități în cel mai sincer și benefic mod, în aceste vremuri în care nu ne putem desfășura activitatea în fața spectatorilor. Iar patrimoniul cultural intangibil suferă o degradare ireparabilă, asemeni populației de pe urma pandemiei declanșată de COVID-19. Cred că proiectele digitale pot aduce o rază de lumină și sunt benefice pentru viitorul relațiilor culturale pe care le am curat de mai bine de jumătate de veac în sânul organizație noastre. Mulțumesc tuturor celor ce și-au dat aportul la a pune bazele acestei platforme: Institutul Limbii Române, organizațiilor din diaspora precum Rumacan, a ansamblurilor care si-au manifestat interesul pentru accesa această oportunitate Ansamblul Timișul și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Cecilia Stan-Tomescu, Anca Elena Răducan – prof. de limbă, cultura și Civilizație – care s-au implicat activ în a tine legătura pentru diaspora din Insulele Canare dar și celorlalți care vor să participe în viitor la acest proiect care rămâne deschis pe perioada anului 2020 – 2021.” – Adrian Frențescu, Președinte CIOFF România
Primul workshop online are loc în data de 28 Noiembrie 2020 ora 12:30 UTC (14:30 București) și se intitulează „Dansuri Românești” – coregrafia Maria Dudău-Topciov, va fi difuzat tinerilor din Insulele Canare mijlociți de bunăvoința Asociației Rumacan și Institutul Limbii Române cu ocazia pregătirilor pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României.
Pentru asociațiile din diaspora sau membrii CIOFF interesate de platformă „Folclor pentru diasporă” putem fi contactați pe office@cioff.ro sau pe fb.com/cioffromania.